Fabricarea bancnotelor reprezintă, încă din anul 1881, activitatea principală a Imprimeriei Băncii Naţionale a României.
Graţie eforturilor depuse de-a lungul generaţiilor de specialişti din domeniul tiparului de securitate, Imprimeria BNR deţine astăzi tehnologii şi echipamente care permit realizarea în condiţii de calitate ridicată şi maximă siguranţă atât a bancnotelor emise de Banca Naţională a României, cât şi a unora emise de bănci centrale din alte ţări.
Începând cu anul 2001, Imprimeria Băncii Naţionale a României a fost prima tipografie din Europa care a tipărit bancnote pe suport polimeric, iar în prezent aici se tipăresc pe acest suport de imprimare toate bancnotele româneşti aflate in circulaţie.